Dragele mele, pentru început lăsăm diferenţa de culori, de mentalitate şi de partide ci doresc pur şi simplu să vă urez o viaţă frumoasă, multă sănătate şi tot ceea ce vă doriţi pe plan personal şi profesional, dar vă rog să vă reamintiţi faptul că sunteţi ÎNTR-UN PARTID DE CORUPŢI.
Femeile întotdeauna au avut mai multă răbdare, femeile întotdeauna au fost mai calculate faţă de noi, bărbaţii, dar insist să nu rămâneţi într-un partid CORUPT PÂNĂ ÎN MĂDUVA OASELOR de dragul unei funcţii sau a altor beneficii.
A avut loc petrecerea Partidului Social Democrat a organizaţiei de femei din Constanţa, am văzut acolo foarte multe nume care au făcut foarte multe mizerii pentru partid şi practic au sărăcit Constanţa, chiar doriţi să vă asocieze lumea cu astfel de persoane corupte? Chiar nu vreţi un viitor politic mai bun? Nu aveţi coloană vertebrală? Toată ţara strigă împotriva partidului din care faceţi parte, chiar şi astăzi a fost reconfirmat sprijinul pentru CONDAMNATUL Liviu Dragnea, PSD Constanţa îş susţine, organizaţia de femei din Partidul Social Democrat, de asemenea, îl susţin. Chiar toate femeile din partid îl susţin pe Dragnea Liviu?
Cred că sunt foarte multe femei care nu sunt lăsate să vorbească în Constanţa, nu le lasă partidul căci le-a oferit nişte funcţii, chiar doriţi să vă pătaţi prezentul şi viitorul pentru un om? Trecutul e deja pătat pentru susţinerea pe care o oferă PSD Constanţa lui Liviu Dragnea. Aştept prima femeie curajoasă din PSD Constanţa care o să spună: „Da, Liviu Dragnea e un corupt, am greşit că l-am susţinut, îmi cer scuze în faţa susţinătorilor şi prin viitoarele mele acţiuni o să repar această greşeală”, aveţi curaj? Sau funcţia este mai dragă?
Provoc femeile din PSD să prindă curaj, indiferent de organizaţia din care fac parte, indiferent de ce greşeli a făcut, o greşeală recunoscută este jumătate iertată, de ce să nu faceţi dragele mele primul pas? Aveţi curaj? Aveţi coloană vertebrală? Sau funcţia vă este mai dragă?
Partidul Social Democrat poate avea o şansă atât timp cât scapă de corupţii din partid începand cu cel pe care voi încă îl susţineţi, Liviu Dragnea mai pe scurt.
Cât o să mai continuaţi să susţineţi, de dragul funcţiei pe coruptul şi condamnatul Liviu Dragnea? Cine putea să lipsească de la petrecerea respectivă? Incultapul Decebal Făgădău şi Nicu Roşu, febleţea lui Ţuţuianu.
Un viitor strălucit dragele mele, dar atât timp cât nu o să faceţi parte din Partidul Social Democrat. Prin discurs se auzea că voi nu TRĂDAŢI, ba da, TRĂDAŢI POPORUL ROMÂN ATÂT TIMP CÂT SUNTEŢI PARTE A PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT.
De ce sunt sigur că unul din numele prezentate în video o să pupe un post de ministru? A se remarca cum actualul prim-ministru apare prin poza de anul trecut.
Aveţi demnitate, onoare şi ce mai se spune prin înregistrare? DEMISIA DIN PSD, apoi o mărturie publică cu mizeriile din partid nu strică, doar aşa vă puteţi îndrepta viitorul şi se poate ierta greşeala.