Horia Constantinescu încalcă legea, iar

Nu v-aţi obişnuit cu Horia Constantinescu care încalcă legea, iar? Horia Constantinescu şi-a bătut joc de Poliţia Locală printr-un răspuns evaziv, este în căutare de faimă pentru o viitoare candidatură la Primăria Constanţa şi, mai nou, dovedit, acesta fumează la locul de muncă, într-un spaţiu închis, mai să credem că Horia Constantinescu nu ştie legea sau nu vrea să o respecte, care din acestea două? E jurist după cum se laudă. Ţin să-l anunţ de legea 16/2016 care înterzice fumatul în instituţiile publice sau în spaţiile închise de la locul de muncă, deci cum este cu protejarea vieţii şi sănătăţii?

Horia Constantinescu spiritul comunist împotriva căruia se spune prin târg că ai luptat se face resimţit în tine, în al tău comportament de şef pe plantaţie şi în felul în care interacţionezi cu cetăţeanul, practic din ceea ce observ sunt două persoane total diferite, Horia Constantinescu, cel, care işi face o imagine de luptător pentru consumatorul constănţean şi Horia Constantinescu, cel căruia nu-i pasă de angajaţi şi legile încălcate. Scopul scuză mijloacele? Ai vicii? Te invit foarte frumos să te duci în locul special amenajat pentru fumători, nu aveţi aşa ceva? Ghinion, al tău costum scump trebuie să coboare până la intrarea instituţiei, apoi, acolo, poţi fuma liniştit.

Eşti un funcţionar public chiar dacă ai funcţie şi în primul rând eşti om, dar, agresivitatea ta depăşeşte orice limite, e o vorbă veche între români: dă-i unui frustrat o barieră şi un rând de bilete pentru parcări şi o să se creadă Dumnezeu pe pământ.

Aş vrea ca Poliţia Locală să îţi trimită o altă amendă pentru acest fapt, oare ce persoană mai pui la înaintare? Că văd că asta-i modalitatea ta de a răspunde în faţa cetăţenilor şi a evita taxele şi impozite.

Ce face Constantinescu Horia când se plictiseşte la birou? Filmează, fumează şi e cameraman. Horia Constantinescu şi cultul personalităţii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: