Horia Constantinescu, juristul care nu ştie legea, ba chiar o încalcă

Citind minunata presă constănţeană am dat peste un articol care mi-a făcut ziua mai bună şi nu, nu prin atitudinea comisarului şef Horia Constantinescu care practic le ştie pe toate, dacă nu se inventa Horia Constantinescu acesta trebuia inventat căci omenirea se ducea spre eşec fără acesta. Este chef, om de afaceri, justiţiar şi multe altele pe care nici el nu le ştie încă, dar le descoperă pe parcurs.

Fac referire la articolul prin care Horia Constantinescu işi bate joc de Poliţia Locală, practic de oamenii pe care i-a pus primarul Decebal Făgădău, păi ce se întâmplă aici, mafia se ceartă? Păi şi care-i mai influent? Decebal Făgădău sau Horia Constantinescu? Hai, vrem o bătaie politică până la demisii, ce facem dom’le aici, ne jucăm?

În ultima discuţie personală avută cu Horia Constantinescu pe data de 5 noiembrie 2017 acesta mi-a spus că îl deranjează ale mele articole legate de prietenul său, Nicu Roşu, regele Tineretului Social Democrat, i-am spus că părerile sunt împărţite şi că mă poate da în judecată pentru tot ceea ce public, eu fiind întotdeauna sigur pe spusele mele şi având cel puţin două surse, nu-s jurnalist să am trei. Răspunsul lui Horia Constantinescu a fost „nu cred că are rost să ne batem capul, eu sunt jurist, eu ştiu”, trecând peste această situaţia în care colegii lui Horia Constantinescu de la Partidul Social Democrat şi Tineretul Social Democrat mă înjurau în faţa acestuia, ba chiar mă ameninţau, trecem peste aceste detalii căci ştim că ce se aseamănă se adună, ce pretenţii să avem de la un partid condus de un corupt? Recte Liviu Dragnea, desigur, dar putem face referire şi la fosta conducere, ba un Victor Ponta, ba Adrian Năstase şi da, Horia este naşul de cununie al lui Andrei Năstase, plodul lui Adrian Năstase, fix ca-n mafie. Revenind la afirmaţia acestuia, Horia Constantinescu, eşti jurist dar nu ştii legea? Sau legea o faci tu ? De ce faci controale preferenţiale?

Te provoc să verifici Grup Media Sud, firma unui coleg de partid, coleg cu tine, desigur, eu nu m-as alătura unei organizaţii în care cei de acolo sunt condamnaţi şi inculpaţi, dar ştii ce? Dragă Horia, concomitent, ştii ce mă bucură? Faptul că Poliţia Locală te-a ignorat deoarece ai apelat la ei pentru a atrage un capital de imagine, nu neapărat pentru a rezolva problema, dacă erai aşa de justiţiar precum te dai în presa constănţeană atunci rezolvai problema maxi-taxi-urilor, dar, n-ai acceptul partidului? Păi ce mai reprezinţi tu Horia în Partidul Social Democrat dacă nu ai voie să verifici în linişte?

Te rog frumos Horia să respecţi legea şi, citând fix din ale tale interviuri „ne pot întreba, dacă aceştia nu ştiu ne pot întreba şi noi răspundem” – ştiai că acest răspuns ţi-l spune orice jurist? sau chiar şi poliţia? Dacă nu ştii legea, întreabă, nu e greu, de ce să o încalci direct? Tu fiind un şef de instituţie? Hai măi Horia, n-ai tu 500 RON pentru o amendă, tu care din ce spune presa controlai o mare parte din plaja din Costineşti, dacă nu chiar toată? Tu, care ai mutat firmele pe numele mamei tale ? Tu care ai mari afaceri a căror entitate mamă este prin Panama? Păi de ce nu susţinem statul român? Ce avem de ascuns numitule Horia Constantinescu? Cel mai important, de ce te iubeşti cu presa, eşti un viitor candidat al primăriei Constanţa? Articolele tale mai vechi prin care o femeie era agresată pe a ta plajă au dispărut deoarece ai dat în presă un mesaj prin care tu erai ameninţat, dar la ce atitudine ai prin controale le dau dreptate, nu iţi contest controalele prin care chiar găseşti ceva, contest doar faptul că te duci răcit la controale şi ai un ton superior, comunist mai exact, tovarăşe Horia Constantinescu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: